Patru reţete naturale pentru a vindeca afeţiunile de sezon!

Infecţiile virale sunt des întâlnite în cursul iernii, iar o simplă răceală vă poate pune câteva zile la pat.

În afară de odihnă, esenţială în procesul de vindecare, natura vine în sprijinul nostru cu câteva soluţii naturale, foarte eficiente.

Contra tusei:

Ceai calmant

Amestecaţi plante liniştitoare, expectorante şi antiinfecţioase:

– 15 grame lumânărică;

– 10 grame cimbru;

– 15 grame frunze de nalbă;

– 10 grame rădăcini nalbă mare:

– 10 grame rădăcini lemn dulce.

Se lasă  la infuzat o lingură din acest amestec, într-o cană cu apă fierbinte, timp de zece minute.

Se bea de trei, patru ori pe zi câte o cană.

Decoct de iederă

– Se pun 200 grame funze de iederă într-un litru de apă,se lasă la fiert cinci minute, apoi se strecoară.

– Se consumă maxim trei căni pe zi, timp de o săptămână.

Tratamentul este exclusiv pentru adulţi, pentru că, în cantităţi şi concentraţii mari, iedera poate distruge globulele roşii.

Este indicat în cazul tusei iritative sau cu expectoraţii, datorită efectelor antispasmodice.

RĂCEALA POATE FI REZULTATUL UNEI CANTITĂŢI PREA MARI DE REZIDUURI ŞI AL ELIMINĂRII LOR INCOMPLETE

Decoct calmant pentru angină

– Se pun la fiert 30 grame de rădăcini de nalbă la un litru de apă, timp de cinci minute,

– Se strecoară.

– Se consumă două căni pe zi.

Cataplasmă împotriva durerii

– Într-un vas de lut sau de sticlă, puneţi o lingură de argilă. Turnaţi apă până la doi centimetri deasupra apei, amestecaţi cu o spatulă de lemn, de plastic sau de sticlă şi lăsaţi-o să se aşeze timp de o jumătate de oră.

– Puneţi preparatul pe o bucată de tifon şi aplicaţi pe gât sau pe piept, cu ajutorul unui bandaj.

– Lăsaţi să acţioneze timp de o oră, dimineaţa şi seara.

Să vă fie de folos!

Leave a Reply