Alimentația bogată în grăsimi saturate, asociată cu o creștere a riscului de cancer pulmonar

Persoanele care consumă o cantitate mare de grăsimi saturate – tipul ”rău” de grăsimi, ce abundă în produse precum untul sau carnea de vită – au un risc mai mare de a dezvolta cancer de plămâni în comparație cu indivizii care au o dietă săracă în astfel de alimente, sugerează un studiu recent realizat în Statele Unite, citat de Reuters.

În comparație cu adulții care au avut o alimentație săracă în grăsimi saturate, persoanele care au consumat cele mai mari cantități de grăsimi totale și saturate au avut un risc cu 14% mai mare de cancer de plămâni, a descoperit cercetarea. În cazul fumătorilor, dieta bogată în grăsimi suplimentează acest risc cu 15%.

În condițiile în care cea mai bună modalitate de diminuare a posibilității de a dezvolta această boală o reprezintă absența fumatului, ”o alimentație sănătoasă poate de asemenea reduce riscul de cancer la plămâni”, a declarat coautoarea studiului, Danxia Yu, de la Centrul Medical al Universității Vanderbilt din Nashville, Tennessee. ”Descoperirile noastre sugerează în special faptul că un aport crescut de grăsimi polinesaturate coroborat cu reducerea consumului de grăsimi saturate, în special în rândul fumătorilor și a celor care s-au lăsat recent de fumat, poate (ajuta la prevenirea) nu numai a bolilor cardiovasculare, ci și a cancerului de plămâni”, a declarat ea.

American Heart Association (Asociația Americană a Inimii) recomandă în acest sens așa-numita dietă DASH pentru stoparea hipertensiunii (Dietary Approaches to Stop Hypertension) și dieta mediteraneană. Ambele stiluri alimentare pun emfază pe gătitul cu uleiuri vegetale bogate în grăsimi nesaturate, consumul de nuci, fructe, verdeață, lactate cu conținut scăzut de grăsimi, cereale integrale, pește și carne de pasăre și limitarea consumului de carne roșie, zahăr și sare.

”Aceste linii directoare sunt similare celor pentru evitarea bolilor de inimă, a accidentelor vasculare cerebrale și diabetului și aș spune că sunt exact aceleași care contribuie în general la prevenirea cancerului și mai ales a celui pulmonar”, a declarat doctor Nathan Berger, om de știință în cadrul Case Western Reserve University și University Hospitals Cleveland Medical Center, care nu a fost implicat în studiu. ”Acest lucru nu înseamnă că presupune aruncarea fripturilor și a untului din frigider, ci reducerea (consumului acestora — n.r.) la o dată pe săptămână”, a adăugat el în cadrul unui interviu citat de Reuters în 4 august.

Pentru această cercetare, oamenii de știință au analizat informații din cadrul a zece cercetări publicate anterior în Statele Unite, Europa și Asia care au analizat modul în care aportul de grăsimi din alimentație influențează posibilitatea de îmbolnăvire de cancer de plămâni.

Laolaltă, studiile au însumat 1,4 milioane de participanți dintre care 18.822 au fost diagnosticați cu cancer pulmonar în timpul unei perioade medii de cercetare de peste nouă ani.

Oamenii de știință au împărțit subiecții în cinci categorii, în funcție de cantitatea de grăsimi totale și saturate consumată. De asemenea, participanții au fost divizați în cinci grupuri după procentul de grăsimi nesaturate din dietă. Per total, persoanele care au mâncat cea mai mare cantitate de grăsimi nesaturate au avut un risc cu 8% mai mic de a dezvolta cancer de plămâni în comparație cu cele care au consumat cea mai mică cantitate, arată oamenii de știință în ”Journal of Clinical Oncology”.

Înlocuirea a 5% din calorii din grăsimi saturate cu grăsimi nesaturate a fost asociată cu o scădere cu 16% a riscului de cancer pulmonar cu celule mici (microcelular) și cu 17% a posibilității de a dezvolta un alt tip de cancer de plămâni cunoscut drept carcinom cu celule scuamoase.

Una dintre limitările studiului o reprezintă faptul că informațiile privind nutriția au fost obținute doar la un anumit moment, notează autorii, ceea ce face imposibilă urmărirea modului în care schimbările în alimentație ar putea influența șansele de apariție a cancerului. De asemenea, nu au fost luați în calcul alți doi factori care ar putea contribui la cancer — zahărul și grăsimile trans, a atras atenția Glen Lawrence, cercetător în biochimie la Long Island University din Brooklyn, New York, care nu a fost implicat în cercetare. Acesta a adăugat că unele cercetări realizate anterior au evidențiat faptul că și grăsimile nesaturate ar putea crește riscul de a dezvolta anumite tipuri de tumori.

AGERPRES/(AS — autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)

Leave a Reply