Cât de nocive sunt mezelurile, mai ales cele de post!

Chiar dacă un post adevărat înseamnă, potrivit sfinților părinți, consumul de fructe și legume fără ulei, puține sunt persoanele care pot să consume doar aceste produse, așa că apelează des la produsele vegetale, fie că e vorba de crenvurști, pateuri sau salam. Din nefericire însă, acestea conțin foarte multe E-uri și grăsimi hidrogenate, dăunătoare sănătății.

Cea mai sănătoasă opțiune, brânza tofu

Specialiștii afirmă că pateul din soia, de exemplu, conține la fel de mulți aditivi ca și cel original, tocmai de aceea astfel de produse nu se recomandă să fie consumate zilnic.

Dintre toate produsele vegetale, se pare că cea mai bună opțiune rămâne brânza tofu, urmată de laptele de soia.

Brânza tofu are un indice glicemic mic, dar este o sursă importantă de acizi Omega 3 și Omega 6, vitamina K, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu.

Postul nu este indicat celor bolnavi și femeilor însărcinate

Cel mai puternic vor resimți postul persoanele care care sunt obișnuite să consume cât mai multe produse animale, de aceea este recomandat ca în perioada anului să țineți post în fiecare miercuri și vineri a săptămânii.

Potrivit medicilor, postul nu este indicat copiilor, persoanelor slăbite și celor care suferă de boli cronice, precum și femeilor însărcinate.

Leave a Reply