Un bărbat a murit, iar altul e în comă profundă din cauza caniculei la Iasi

Un bărbat a murit la scurt timp după ce a fost adus la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, iar un altul a fost adus în comă profundă după ce a fost găsit pe un câmp cu o temperatură corporală de 42 de grade Celsius.

Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU-SMURD Iași, a declarat că ambii bărbați au fost aduși la spital după ce au avut de suferit din cauza caniculei și expunerea pe termen îndelungat la soare.

Potrivit sursei citate, un echipaj SMURD a fost solicitat să intervină în localitatea Vlădeni, pentru un bărbat în vârstă de 67 de ani, căruia i s-a făcut rău în timp ce lucra pe câmp. În momentul în care a sosit echipajul medical, bărbatul avea o temperatură corporală de 42 de grade Celsius.

“Pacientul este în comă profundă. El a fost adus la noi cu hipertermie. A fost intubat, ventilat mecanic și s-au început manevrele de rehidratare și scădere a temperaturii încă de când a fost preluat de echipajul SMURD. Temperaturile ridicate la care a fost expus i-au influențat nu doar sistemul nervos central ci și cordul, rinichiul, ficatul. Pacientul are disfuncții organice multiple. Este în continuare în stare critică, intubat, ventilat mecanic, internat în clinica medicală de gardă”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU SMURD Iași.

Personalul medical al Spitalului Sfântul Spiridon din Iași este rezervat în ceea ce privește șansele bărbatului de supraviețuire.

Un alt pacient care a avut de suferit din cauza căldurii a murit la scurt timp după ce a fost adus la aceeași unitate medicală.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Valea Satului a fost găsit zăcând fără conștiență de niște căruțași.

“Se afla în comă și avea convulsii prelungite. Un echipaj al Ambulanței care trecea prin zonă a preluat cazul, pe drum pacientul fiind intubat. Temperatura corporală era, ca și la celălalt pacient, de 42 de grade Celsius. După ce a ajuns la noi pacientul a suferit un stop cardiorespirator. Nu a răspuns la manevrele de rescuscitare care au fost combinate cu scăderea temperaturii centrale, prin manevre de răcire internă și externă. Am fost nevoiți să declarăm decesul”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU SMURD Iași.

În această perioadă județul Iași se află sub avertizare meteorologică de cod portocaliu de caniculă.

AGERPRES / (A — autor: Daniela Malache, editor: Marius Frățilă)

Leave a Reply